Retailerul cash&carry Selgros intenționează să deschidă în următorii trei ani 2-3 magazine în România și să amplaseze sisteme fotovoltaice în valoare de peste 20 de milioane de euro pe acoperișurile a 11 magazine pe care le deține în sudul țării.
„Mai avem câteva orașe care au zone în care nu suntem prezenți și urmărim să reușim să achiziționăm terenuri și să putem deschide magazine. Au fost și ani în care am deschis patru magazine și au fost ani în care nu am deschis niciunul. În următorii trei ani vom deschide în jur de 2-3 magazine”, a declarat agenției MEDIAFAX Alexandru Vlad, directorul executiv al Selgros România.
El a spus că investiția într-un magazin, exceptând achiziția terenului, este între 15 și 17 milioane de euro.
Terenul costă între 20 și 100 de euro metrul pătrat, iar pentru construcția unui magazin, cu zonele aferente și parcări, este nevoie de o suprafață de 4-6 hectare.
Selgros are 19 magazine în România și a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 750 de milioane de euro, iar pentru acest an estimează vânzări în stagnare.
Compania a inaugurat marți un sistem fotovoltaic instalat pe acoperișul magazinului din Pantelimon, care a costat 2 milioane de euro și pentru care se estimează că investiția va fi recuperată în șase ani.
Selgros intenționează să mai instaleze astfel de sisteme și pe celelalte 11 magazine pe care le deține în partea de sud a țării. Investiția totală va depăși astfel 20 de milioane de euro.
„Vom aștepta 6-7 luni până să vedem dacă socoteala noastră se potrivește cu ceea ce obținem efectiv, după care putem să construim în peste 2-3 magazine pe an astfel de parcuri fotovoltaice. Construcția unui astfel de parc durează în jur de șase săptămâni, iar investiția este de aproximativ 2 milioane de euro”, a spus Vlad într-o conferință de presă.
Selgros Cash&Carry România face parte din grupul elvețian TransGourmet Holding SE.